Din ce în ce mai mulţi tineri din România aleg statutul de manager, în locul celui de subaltern. Aşa se face că foarte mulţi studenţi de astăzi au idei creative pentru a face bani. Din dorinţa de a avea independenţă, dar şi de a fi remuneraţi pe măsură, mulţi dintre aceştia aleg să deschidă o afacere. Lucian Dobrotă este unul dintre aceşti tineri. Într-un interviu acordat revistei noastre, Lucian ne-a vorbit despre ideea lui ingenioasă de afacere, despre cât de mult îi ajută ţara noastră pe tinerii antreprenori, dar mai ales despre experienţa pe care a căpătat-o în urma deciziei de a fi propriul lui şef.
Povesteşte-ne puțin despre tine: pasiuni, hobby-uri, dorințe.
Sunt înnebunit după maşini. Este de departe cel mai mare hobby al meu. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că atunci când nu discut cu asociatul şi bunul meu prieten despre firmă, vorbim despre maşini în 80% din timp. Lumea spune că suntem obsedaţi, dar asta nu face decât să ne confirme pasiunea. În rest, îmi place să schiez foarte mult şi dacă e vară şi nu stau la discuţii despre maşini, mai joc un snooker câteodată.
Care este motto-ul după care-ți ghidezi viața?
Sunt un mare fan al serialului Suits. Nu pot spune că îmi ghidez neapărat viaţa după motto-ul acesta, dar mi se pare cel mai relevant pentru acest moment din viaţa mea: „Success comes before work only in a dictionary”. Părerea mea e că, în România cel puţin, doar 10% din populaţie înţelege chestia asta. Asta nu înseamnă decât că succesul nostru, al oamenilor care chiar fac ceva, va fi mai răsunător.
Ce înseamnă să fii un tânăr antreprenor în România?
Aş putea să vorbesc câteva ore pe tema asta, dar o să încerc să sintetizez. Statul român te încurcă mai rău ca parcarea de la Afi. 70% din oamenii cu care vei lucra (furnizori, clienţi, funcţionari etc) te vor trata cu 0 încredere şi respect, iar dacă ai ghinion, te poţi trezi că strici „combinaţia” unor „băieţaşi” care îţi vor explica de ce nu e bine ce faci tu şi cum de mâine te vei opri. Pe de altă parte, vestea bună e că în România totul este varză. Deşi în lumea asta a antreprenoriatului auzim multe cuvinte grele precum „oportunitate de piaţă” sau „inovaţie”, părerea mea e că astfel de cuvinte nu au ce căuta încă în ţara asta atunci când vorbim despre un business local. Este suficient să faci ceea ce faci BINE! Orice fel de business faci, dacă utilizezi nişte principii de bază cum ar fi să îţi respecţi clienţii şi angajaţii aşa cum se cuvine, vei avea succes. De exemplu, dacă îţi deschizi un restaurant „fancy” în Ferentari, o idee în esenţă proastă, dar ai într-un an 100% clienţi surprinşi de profesionalismul cu care au fost trataţi, ai şanse reale să îţi meargă foarte bine.
Ne poți descrie pe scurt, în ce constă business-ul tău și care sunt cele mai mari provocări în domeniul în care activezi?
Businessul meu este o spălătorie de haine pentru studenţi care poartă denumirea de WASHescu. În momentul de faţă lucrăm la deschiderea primei astfel de spălătorii într-un campus universitar urmând ca ulterior să încercăm să creăm un întreg lanţ. Conceptul este cel al unei spălătorii self-service. Noi creăm un mediu propice şi oferim studentului tot ce are nevoie pentru a-şi spăla singur hainele, oferind astfel un preţ mai mic decât într-o curăţătorie clasică. Domeniul nu putem spune că ne pasionează în mod special, ci pur şi simplu, fiind studenţi, am putut să observăm nevoia evidentă pentru un asemenea serviciu. Provocări sunt multe, ca în orice business. Probabil cea mai mare provocare este să colaborezi cu o anumită facultate pentru implementarea serviciului. Facultatea, fiind de stat, va opera exact cum operează şi statul român, adică foarte lent şi foarte prost. Numeroase alte provocări provin şi din faptul că noi încercăm să inovăm foarte mult pe această piaţă a spălătoriilor de haine. Drept urmare, pătrundem pe un teren nou şi nu putem decât să presupunem, să testăm şi să observăm rezultatele.
Care este cea mai mare satisfacție în business-ul pe care il ai?
Cea mai mare satisfacţie pe care o am este faptul că lucrez cu o persoană cu un nume greu în business-ul românesc, şi anume investitorul nostru. Acesta este dornic să ne ajute şi să lucreze cu noi, nu doar să ne susţină financiar, un lucru rar întâlnit. De asemenea, vreau să mai menţionez şi faptul că mă bucur enorm că am ocazia să lucrez şi cu amicul meu cu care împart business-ul. Suntem foarte apropiaţi ca şi prieteni şi avem calităţi care se completează de minune. Eu sunt cel care e cu vorbitul, prezentatul, networkingul, etc, iar el este cel care are acel ochi practic şi ia deciziile cele mai bune. Se spune că nu e bine să combini prietenia cu business-ul, dar noi chiar suntem acea excepţie care sparge regula şi chiar sunt convins că lucrurile vor rămâne la fel în continuare.
Cum ești privit de cei care au o vârstă și o experiență mai mare decât a ta și văd pe cartea ta de vizită titulatura de „manager”?
Am mai răspuns parţial la această întrebare mai devreme. Ca să aprofundez, pe aceşti oameni i-aş putea pune în două categorii: oameni deschişi şi oameni încuiaţi. Din păcate, cei mai mulţi sunt acei oameni încuiaţi care nu pot să vadă mai departe de vârsta pe care o ai şi se blochează aici. Vestea ceva mai bună este că, deşi sunt puţini, oamenii importanţi cu care am lucrat au făcut parte din categoria oamenilor deschişi. Aceştia sunt de fapt oamenii inteligenţi pe care va trebui să îi căutaţi şi sunt convins că dacă veţi vrea să faceţi treabă bună, îi veţi găsi. De regulă aici regăsim oameni cu funcţii importante în diferite locuri sau oamenii de afaceri adevăraţi din România.
Pe lângă studii, training-uri şi programe, ce calităţi ar trebui să mai aibă un om sau o echipă atunci când vrea să-şi lanseze o afacere?
Perseverenţă. Este de departe cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă cineva. Am prieteni care au avut idei de business bune şi aproape toate resursele necesare pentru a începe un business, dar când s-au lovit de primele probleme, au renunţat. Probleme au fost, sunt şi cu siguranţă vor mai fi, dar asta înseamnă antreprenoriat. Dacă nu vreţi probleme, fie vă luaţi categoria D de permis auto şi vă faceţi şoferi de tir, fie vă angajaţi undeva ca bugetari şi bonus, lucraţi în medie 4 ore pe zi maxim. Alte calităţi nu voi mai menţiona deoarece sunt deja clişeice şi lumea se focusează mult prea mult pe aceste clişee în loc să persevereze.
Când ți-ai lansat afacerea, te-ai lăsat ghidat de cărţi, studii sau ai ținut cont de greşelile altor antreprenori, încercând astfel să le eviți?
Pot spune că a fost o combinaţie între cele două. M-au captivat foarte mult o parte din cărţile lui Donald Trump, dar în acelaşi timp am şi participat la numeroase conferinţe unde am auzit foarte multe poveşti despre antreprenori şi antreprenoriat. În schimb, cel mai mult am învăţat din propria experienţă. Aceasta este a doua afacere pe care o am. Prima am avut-o tot împreună cu Vlad, asociatul meu de acum şi a mers destul de prost. Una peste alta s-a terminat pe minus, dar ceea ce am căpătat ca experienţă compensează cu mult pierderea financiară.
Care este cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat ca om de afaceri?
Nu pot spune că am avut încă ocazia de a-mi asuma un risc foarte mare. În primul business nu am căutat să riscăm foarte mult deoarece atât eu, cât şi Vlad eram conştienţi că deşi impresia noastră era că ştim tot, sigur nu are cum să fie aşa. Drept urmare, am căutat să lăsăm lucrurile la un nivel mic şi să vedem cu ce se mănâncă acest domeniu. Acum, cu actualul business, am mers din nou pe o rută mai sigură. A risca presupune potenţial de pierdere mare sau de câştig mare. Nu vrem să ne “încordăm muşchii” şi să ne dăm deştepţi pentru că nu suntem. Mai avem multe de învăţat, dar cred că suntem pe drumul cel bun.
Ai făcut greşeli? Dacă da, care ar fi cea din care ai învățat cel mai mult?
Cine spune că nu a făcut niciodată greşeli, fie minte, fie e paznic la magazinul din colţ unde din întâmplare, nu s-a petrecut nimic rău niciodată. Toată lumea greşeşte, dar cel mai important este să îţi înveţi lecţia. Cred că cea mai mare greşeală pe care am făcut-o a fost în firma trecută, atunci când am avut încredere într-un competitor care îmi propunea un parteneriat pentru ca ulterior să nu mai răspundă la telefon. A fost o greşeală de naivitate să spun aşa. De atunci, am învăţat să nu mai divulg atât de multe informaţii către exterior pentru că, deşi poate pe moment nu găsesc o explicaţie, pe viitor nu se ştie ce poate să apară. De asemenea, trebuie să gândeşti lucrurile la rece. Dacă astăzi se iveşte o anumită oportunitate care fie te bucură, fie te întristează, eu prefer să iau decizia a doua zi. Este destul de periculos să te laşi condus de sentimentul de moment.
Care ar trebui să fie măsurile pe care să le ia statul astfel încât mediul de afaceri românesc să îşi contureze o pantă ascendentă?
Această întrebare mă pune din nou în situaţia dificilă în care aş putea să scriu probabil o serie întreagă de romane. Ca să le enumăr pe cele mai importante, în primul rând trebuie redusă masiv birocraţia, prin informatizarea sistemelor. Nu mai suntem în era în care scriem o scrisoare şi o trimitem prin poşta română. Totul se întâmplă online şi statul rămâne masiv în urmă. Ca să vă dau un exemplu, recent am participat la o licitaţie publică organizată de o instituţie a statului român. Această instituţie vroia să ştie dacă noi ca firmă ne-am achitat toate taxele şi impozitele. În era în care trăim, mi s-ar fi părut normal că acea instituţie, printr-un reprezentant intern, să se logheze într-un sistem unde să poată verifica acest aspect. Evident că nu s-a întâmplat aşa. Astfel am fost pus pe drumuri ca să ridic de la contabilitate nişte acte pe care apoi să le depun la o altă instituţie a statului care ulterior să îmi elibereze în 5 zile un certificat cu care să mă duc la licitaţie. Şi asta se întâmplă în anul în care cineva a cumpărat un Ford Kuga de pe o tabletă cu ocazia Black Friday. Pot fi multe alte măsuri pentru stimularea mediului de afaceri, dar din punctul meu de vedere, cea mai importantă este aceasta, deoarece oricine vrea să facă business în România, va ajunge la concluzia că 40% din timp îl pierde în relaţia cu diversele instituţii ale statului român. Cel puţin, la început.
Un sfat pentru cei care doresc să urmeze o carieră în antreprenoriat.
Oportunităţi sunt multe în România. Dar ca orice în viaţa asta, sunt părţi bune şi părţi rele în deschiderea unei afaceri. Căutaţi părţile bune, urmăriţi jumăteatea plină a paharului şi profitaţi, pentru că în pofida problemelor din sistem, nu este nici pe departe imposibil. Perseveraţi! Dacă nu vreţi probleme, angajaţi-vă paznic sau secretară. Dacă vreţi antreprenoriat, veţi avea probleme zilnic. Acest lucru este normal şi nu reprezintă un motiv pentru care să vă descurajaţi. Think big, think global. Trăim într-o lume în care, cu puţine cunoştinţe în materie de calculatoare, ne putem crea un site pe care poate intra cineva din Noua Zeelandă. Lumea este puternic globalizată şi este păcat să nu gândim global. Personal, urmăresc ca pe viitor să dezvolt un business care operează şi pe pieţele din afara ţării. Acolo este o cu totul altă lume şi lucrurile se fac pe bune. Ca un ultim sfat, aţi auzit probabil numeroşi oameni de afaceri spunând că au avut noroc. Într-adevăr, este necesar şi un gram de noroc, dar din punctul meu de vedere, norocul ţi-l faci cu mâna ta. Atâta timp cât nu vezi decât lucrurile negative, te plângi non-stop de sistem şi în loc să te ridici să faci ceva, stai sub plapumă pentru că e cald şi bine, nu vei avea nici noroc.
Reporter: Gabriel Niţă
Foto: arhivă personală
