Interviu: Glorie lui Teo

    61

    Pe Teo, cei mai mulți dintre voi îl știți de la Cafe Deko, unde i-ați putut urmări show-urile. Acum îl găsiți în Club 99 unde face ce știe el mai bine și, anume, stand up comedy. Tot acolo am dat și noi de el, așa că n-a scăpat până n-am aflat mai multe despre omul din spatele glumelor.

    525558_4666444942471_2132527646_n

    De ce te-ai apucat de sportul ăsta riscant numit stand up comedy?

    Băi, e greu să-ți răspund la întrebarea asta pentru că sunt două două faze: în primul și primul rând, m-am apucat din întâmplare de chestia asta. Nu mi-am dorit niciodată să fac asta. Adică, nu am avut vise când eram mic, nu am avut niciodată un plan cu asta. M-am apucat absolut din întâmplare, era distractiv și m-am mai ținut de asta. Fiind distractiv, am tot continuat. Prima dată am urcat pe scenă prin 2004, bine eu lucram atunci, m-am apucat de asta, după care m-am angajat la Leo Burnett. În perioada 2007 sau 2008 mi-am dat seama, lucrând la Leo, că mă duceam cinci zile pe săptămână acolo, iar în publicitate, mai ales în creație, nu prea ai program. Partea proastă e că eu nu funcționez dimineața, partea bună e că începeam mai târziu munca. Mi-am dat seama că uneori stau până la 9, 10 seara la serviciu, la început era distractiv și acolo, dar la sfârșit ajunsesem să lucrez numai pe detergenți. Făceam niște reclame de tot căcatul la detergenți, stăteam foarte mult la birou și mi-am dat seama că în același timp fac mai mulți bani din stand up sau, mă rog, cam tot pe acolo cel puțin. Și atunci mi-am zis: „De ce mă mai duc la muncă, să mă stresez cu niște conturi aiurea, să produc niște reclame de căcat, că banii clar sunt mai OK în stand up?!” Și așa mi-am dat demisia. Deci unu a fost primul punct că m-am apucat din întâmplare, dar tot timpul am mai și lucrat, adică în niciun moment nu am zis: „bă, asta mi-e meseria!” ca să zic așa. Dar momentul când mi-am dat demisia de la Leo, atunci a devenit meseria mea, adică de atunci a devenit singura sursă de bani. Deci nu a fost un punct în care să zic: „bă, gata de aici,” pentru că la început a fost o întâmplare și n-am știut că o să mă țin de asta. La început dacă mă întrebai dacă o să continui, nu aveam nici cea mai vagă idee.

    Cei dragi te-au susținut?

    Nici da, nici nu. Sincer, nu pot să îți răspund din nou la întrebarea asta foarte clar pentru că ți-am zis, mai și lucram, nu imi era nici mie clar că era ceva de făcut în domeniul acesta, și nu aveau în ce să susțină. Adică i-am zis tatălui meu că m-am apucat și fac din când în când stand up comedy. Și a zis: „bine, du-te și tu și distrează-te!” Treaba asta s-a întâmplat foarte treptat. Cu prietenii, să știi că nu au fost la primele show-uri, nici nu îi chemam. În Deko 1, în TNB, în 2004, dacă aveam 20 de oameni în sală ziceam că l-am apucat pe Dumnezeu de-un picior. Adică era o chestie foarte mică. Plus că acum îmi dau seama că într-adevăr era și foarte prost show-ul, eram foarte praf toți, eram la început. Prietenilor le-a plăcut, nu aveau cum să zică: „băi, mare greșeală ce-ai făcut.” Mama a văzut primul meu show săptămâna trecută, după zece ani. Ea nu are legătură să zic așa cu problemele pe care le pun, dar părea bucuroasă că mi-am făcut treaba bine.

    Este vreo diferență între omul pe care îl vedem pe scenă și cel de acasă?

    Da, nu sunt amuzant deloc în viața mea reală. Sunt foarte interiorizat, în general. Ăsta e un lucru rău, pentru că mă macin eu pe mine în capul meu. N-am cum să fiu interiorizat pe scenă. Unu la mână pentru că ar fi greu și doi, pentru că poporul român nu înțelege comedia nevrotică. Românii sunt latini și au nevoie de energie.

    Este stand up comedy-ul pentru toți?

    Mă, eu tot timpul fac comparația cu muzica. Muzica este pentru toată lumea? Da. Depinde ce fel muzică. La fel e și stand up-ul. N-ai cum să zici, „băi, sunt oameni care nu ascultă muzică.” Nu. Sunt oameni care ascultă un tip de muzică. Nimeni nu o să zică: mie nu îmi place muzica. Adică, cred că sunt câțiva și cu ei chiar mi-ar plăcea să vorbesc. Probabil că sunt oameni cărora nu le place muzica, dar e greu. Oamenii care zic că nu le place stand up comedy, nu știu cât de variat este. Acum o lună mi-a zis cineva o chestie foarte haioasă. Mi-a zis că, în momentul acesta, stand up comedy este, oarecum, cam cum era rap-ul prin 1999-2000. Adică, oamenii știu că există, dar au o reticență pentru că au o viziune foarte strâmtă, îngustă. La modul: „ah, ce e rap?” E muzică din aia de înjură ăia. Și reacția lor e: „ah, bun, atunci, nu.” La fel și cu stand up-ul. Reacția oamenilor este: „ah, mie nu îmi place stand up-ul, că ăia înjură.” Din păcate, la noi nu este destul de matur domeniul acesta încât să avem toată paleta de stand up. Într-o industrie matură, să zicem, cum este de exemplu cea de la americani, există o paletă extraordinar de largă de stand up comedy. Există de la oamenii care sunt shock comics, cei care se axează pe cele mai groaznice lucruri la care poți să te gândești. De la ei, mergi spre curățenie, până la oamenii care fac stand up doar în biserici. Sunt comedianți care sunt super clean, christian comedy, și vin la tine la biserică, iar duminica după slujbă fac stand up comedy. Deci între astea două, shock comedy și christian-church comedy există o paletă enormă de stand up. Și din paleta asta enormă mie mi-e greu să cred că poți să te uiți și să zici: „mie nu îmi place stand up.” Nu îți place stand up-ul vulgar sau cel curat, nu îți place stand up-ul făcut de femei, de negri, de spanioli sau de oamenii din New York, dar nu poți să zici: „nu îmi place stand up.” Din păcate, la noi, domeniul fiind mult mai tânăr și mic, oamenii îl asociază foarte puternic cu vulgaritatea, ceea ce este o problemă și nu o să dispară. Am văzut foarte multe show-uri de stand up la noi la care m-a deranjat și pe mine vulgaritatea. Pare ironic. Dar m-a deranjat pentru că era multă și gratuită, era absolut degeaba. Pe de altă parte, dacă vii la un show și tot ce auzi este vulgaritatea, înseamnă că tu mai mult de asta n-ai înțeles. Dacă vii la un show de-al meu și tot ce auzi este vulgaritatea, înseamnă că mai mult de asta nu poți să procesezi. Dacă doar în aia te oprești nu e vina mea că te-ai oprit acolo, este vina ta că nu ai mers mai departe. Eu văd vulgaritatea ca pe o șurubelniță. E o chestie care trebuie foloisită pentru că sunt șuruburi care se desfac cu asta, și atât. Înseamnă că ai tu un singur șurub, aici am vrut să ajung.

    1383906_10202092375174263_929149628_n

    Cu ce public te simți cel mai confortabil pe scenă?

    În ultima vreme, am început să devin mai snob. Și am început să devin snob la modul agresiv. Intelectual vorbind, a început să îmi placă foarte mult publicul din Ardeal. În Ardeal mă simt ca peștele în apă, în Moldova e 50%-50%, în sud este teroare, și din păcate aici facem cele mai multe show-uri. Îmi place foarte mult publicul din Ardeal pentru că are răbdare. N-are nicio legătură cu clișeul acela cum că ardelenii sunt lenți. Anul acesta am făcut trei ture în Ardeal, și toate au fost extraordinare. Am avut cele mai bune show-uri pe anul acesta acolo. Ardelenii vin, se așază și zic: „bă, hai să ne uităm la un show.” Pe când bucureștenii sunt atât de blazați și nesimțiți. Ei dacă timp de trei minute nu râd, își pierd răbdarea. Bă, mai așteaptă un minut că vine ceva, că uneori trebuie construit un pic. Lasă-mă să pun cărămidă pe cărămidă și după aia îți arăt zidul. Dar ai răbdare un pic. Pe măsură ce înaintez în vârstă, mi s-au schimbat puțin și problemele, modul în care pun problema, am început să mă simt mai confortabil cu oameni mai în vârstă. Mă simt mai confortabil cu publicul care are media de vârstă peste 30 de ani, mai degrabă decât cu publicul care are media de vârstă de 20 de ani. De multe ori, am simțit, când aveam seri pline de puștani, că n-am ce să vorbesc cu ei. Și nu mă dau acum arogant, la modul că erau proști. E vorba un pic de viață. Uite, îți dau un exemplu. Am avut la un moment dat, cea mai cruntă fază, asta s-a întâmplat acum vreo 4-5 ani. Am avut la Alexandria 200 și ceva de elevi de liceu. Întâmplător, în momentul acela, aveam destul de mult material apropo de cum e să trăiești cu o femeie în casă, pentru că aia trăiam. Și a fost foarte greu, pentru că singura femeie cu care trăiseră ei era mama sau sora, adică nu aveau nici cea mai vagă urmă de experiență în partea aia. Am început să văd în stand up un pic mai mult decât caterincă, și anume un pic de construcție.

    Ce v-a determinat să începeți proiectul Nimic nou?

    Raul Gheba, care face stand up și care scrie. A vorbit el cu Radu, de la Pitici Gratis, și au ajuns ei la concluzia că le-ar plăcea să facă un show, un vlog din acesta. Din oamenii pe care îi știau ei, s-au gândit că eu m-aș potrivi cu treaba asta. După ne-am dus să filmăm la Sector 7, pentru că sunt deja 5-7 ani de când ne cunoaștem, de când lucrăm cu ei. Mie mi-a plăcut foarte mult ideea, voiam să fac ceva, pentru că simțeam că mă anchilozez și că nu mai fac nimic în afară de stand up. Îmi place foarte mult de ei, ne înțelegem bine. Învățăm foarte multe lucruri împreună.

    Pentru cine nu a putut să ajungă, ce s-a întâmplat pe 17 decembrie la Cinema Scala?

    Show-ul a fost bun, mi-a plăcut. A fost un show cu mulți oameni, nouă la număr, și a durat cam patru ore și ceva. Mie mi se pare că în show-urile astea n-are fiecare timp să-și întindă aripile și să se relaxeze pe scenă. Partea bună este că este un platouaș pentru oamenii care nu prea vin în club la show-uri. Poți să îți faci o idee despre foarte mulți oameni. E foarte mișto să faci un sampling așa. Nimeni nu își face treaba la 100% într-un show din acesta, pentru că e prea rapidă treaba.

    Ce avantaje ți-a adus stand up comedy-ul?

    Pot să mă trezesc foarte târziu, pot să beau la muncă, pot să mă culc foarte târziu, pot să cunosc foarte mulți oameni. Mi-a adus avantajul de a-mi cunoaște țara. Eu până să mă apuc de stand up văzusem Brașov și Constanța. Iar acum am făcut țara în zig zag de vreo zece ori în total. Acesta cred că e cel mai mișto lucru pe care l-am tras din stand up. Mi-am văzut țara.

    Untitled

    Unde ți-ar fi plăcut să te fi născut?

    Nu știu, dar nu aici. Și îți zic de ce. Am călătorit destul de mult când eram mai puștan, acum m-am potolit. Dar să știi că am vazut cel puțin jumătate din Europa. E greu să vorbești în general de un popor întreg, dar, în București spre exemplu, atitudinea generală este una de concurență agresivo-inutilă. E exact cum sunt oamenii care se agită în trafic, taie benzile și claxonează. Sunt oameni care sunt agresivi și degeaba. Iar în București, mai ales, este aroganța asta primitivă, ignorantă. E sufocant. Eu am o vorbă, în București, tu nu te bucuri că ai un ceas scump, te bucuri că nu îl are altul. Asta mi se pare trist. Asta îmi ia oxigenul, de asta mi-aș fi dorit să mă nasc în altă parte. Mi-aș fi dorit să mă nasc într-o țară unde oamenii sunt un pic mai relaxați. Sunt popoare care sunt în stare să deosebească problemele reale de cele imaginare. Când vine vorba de a te consuma și de a scoate ură din tine, merită să te întrebi totuși: „bă, nu cumva sunt alte probleme?” Poporul acesta are o mare traumă: nu știe să discearnă problemele reale de cele imaginare.

    Mai demult, când erai la Deko Cafe, ai vorbit într-un show despre Hrușcă, iar atunci nu știai ce e lerul, acum știi?

    Nu, nimeni nu a aflat ce e ăla ler. Dacă vrei să îți zic o chestie cu adevărat interesantă, clipul acela mi l-a dat jos Hrușcă. Am primit un mail de la avocatul lui, din Canada, în care zicea: „băi, hai, gata cu joaca,” scris în termeni juridici. Pe care l-am ignorat, râzând, după care au făcut reclamație la Youtube și au suspendat clipul pe motive de Trademark Infringement. Și am făcut Counter Notification la Youtube. Am zis că este proprietatea mea intelectuală, este un material de satiră, care se folosește de numele unei vedete. Nu am cum să fac Trademark Infringement pentru că folosesc numele unei persoane publice. El asta a zis că i-am folosit numele, nu că am zis ceva rău. Pe de altă parte, era o părticică din mine care abia aștepta să mă dea Hrușcă în judecată. Bine, nu avea cum să se întâmple. A fost o manevră de intimidare ieftină, avocatul știa și el că nu avea temei legale. Și uite, un prieten de-al meu de la Rezistența Urbană a propus să terminăm odată cu ler-ul și să ne întrebăm ce e acela lin.

    Dacă n-ați văzut cel mai nou episod din Nimic Nou, atunci ar cam fi cazul să dați click aici. Iar dacă vreți să-l vedeți pe om în acțiune, live, îl găsiți în Club 99.

    Reporter: Roxana Ursu

    Foto: arhivă personală