vineri, martie 29, 2024
Recrutare IQool

Secretarele şi amabilitatea

Nu știu câţi dintre voi aţi avut de-a face măcar odată, instituţional vorbind, cu o secretară. Aici mă refer la cele care intercţioneazǎ cu publicul. Ȋn liceu şi la facultate, m-am întâlnit mai mereu cu ele. Nişte fiinţe „agreabile”. Trebuie să spun de la bun început că nu am nimic personal cu munca pe care o realizează aceste femei. Munca de secretariat este una care necesită multă organizare şi atenţie la detalii. Mai înseamnă şi relaţionare cu publicul. Câteodată, am impresia că, pentru a deveni secretară, trebuie să ai o privire dură, replici clasice de respingere şi chef puţin.

Hai să vorbesc doar despre secretarele din licee şi facultăţi, pentru că nu vreau să generalizez prea mult. De fiecare dată când am avut nevoie de ceva (o adeverinţă, o notă sau o simplǎ informaţie), nu am fost tratat tocmai cu amabilitate. Am fost mereu luat peste picior cu ironii şi glume proaste. Dacă le răspundeam în stilul propriu, nu cred aş fi mai terminat liceul/ facultatea. Am tăcut. Am schimbat oraşul şi universitatea. Aceeaşi situaţie. Aceleaşi femei plictisite, care îţi dau impresia că nu suportă oamenii şi cărora parcă le iei din timpul  liber.

Când trebuie să intru la secretariat, îmi repet speech-ul de câteva ori, un speech cât se poate de prietenos. Bat la uşă, îmi iau căciula în mână şi, cu umilinţă, încerc să rezolv problema pentru care am venit. Nu reuşesc din prima. Doamna secretară se uită pe sub ochelari, mă invitǎ afară şi îmi spune sǎ mai aştept. Mă mai uit o dată la programul de pe uşă şi mă întreb unde am greşit. Ȋnǎuntru nu era nimeni care să aştepte, iar eu mă încadram în programul cu publicul, în general, de vreo două ore pe zi. Solicitant.

ghhhhh

Sunt sigur că, dacă aţi fost pe la un secretariat, aţi auzit măcar una dintre replicile următoare: Abia acum te-ai găsit să îţi vizezi carnetul”, „Nu aveţi şef de grupă?”, „Nu sunt gata încă. Credeţi că suntem roboţi?”.

Nu cred că atitudini de genul acesta sunt excepţii care mi s-au întâmplat doar mie. Consider că este o problemă a sistemului, nu doar a celui de învăţământ, ci, în general, a celui românesc. Funcţionarii publici au fost învăţaţi să se comporte în biroul lor ca nişte mici Dumnezei şi asta se întâmplă de ani de zile. Nu prea ai cum să te revolţi de teamă să nu îţi mai rezolve problema niciodată. Pe de altă parte, noi am fost învăţaţi să îndurăm abuzurile şi să le trecem cu vederea.

Vorbele tipic româneşti precum „Las-o aşa! Bine că ne-a rezolvat până la urmă”, nu trebuie să mai apară. Poate, odată cu schimbul de generaţii sau cu ajutorul unor mecanisme de verificare a modului în care funcţionarii publici relaţionează cu oamenii, să se pună capăt acestor situaţii. Ne-am săturat de cozi la câte un singur ghişeu şi de aroganţa unora. Ei trebuie făcuţi să înţeleagă faptul că sunt acolo să se pună în slujba noastră. Noi nu suntem duşmanii lor, ba chiar suntem cei care le plătim salariile. Deci merităm un minim respect.

Ȋncǎ de tineri, suntem setaţi să suportăm aceste derapaje. Practic, suntem învăţaţi un model de comportament pentru tot restul vieţii noastre. Mereu vom da peste funcţionari publici, deci schimbarea trebuie să se petreacă de acum.

Sursa foto: misskellyjane.wordpress.com , www.memecenter.com

Vlăduț Sasu
Vlăduț Sasu
Sunt o persoană optimistă şi dornică să afle lucruri noi. Îmi place să scriu şi să îmi exprim părerile despre subiectele de actualitate. Consider că tinerii sunt principalii vectori ai schimbării în societatea romanescă şi că viitorul acestei ţări este în mâinile lor. În rest, sunt un tânăr cât se poate de normal cu preocupări specifice vârstei. Îmi dau seama când fac greşeli şi încerc să nu le mai repet.
RELATED ARTICLES

Most Popular